Ultima zi de vară a fost și ultima zi pe Sonneggstrasse 23. La intrare era plin de frunze de toamnă. Uetliberg era în ceață. Aerul era încărcat de o perdea de ploaie blândă. Toată lumea plecase, iar eu îmi strângeam ultimele lucruri. Am îndrăgit mult locul ăsta, l-am iubit atât cât să rămână bine impregnat în amintirile mele, ca apoi să pot pleca știind că nu mă voi mai întoarce niciodată. Acum mă simt ca la început, când am venit pentru prima dată aici. Simt un entuziasm ciudat. Acel entuziasm cu care începi ceva de la capăt.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu